Istoria Gayi-lor = Istoria Omenirii
Istoria e scrisă de învingători. Ei decid ce se va aminti şi ce se va uita. Astfel a fost şi cu erosul masculin. Dacă ar fi să ne luăm după manualele de istorie, am crede că niciodată n-au existat o societate care să aprecieze dragostea dintre bărbaţi, sau un pictor, poet ori popă care să îşi împartă patul şi inima cu un tânăr. Mărturiile despre dragostea dintre persoane de acelaşi sex au fost fie discret suprimate, vezi cazul grecilor şi romanilor, fie repede distruse, cum încă se face cu recent excavatele obiecte de artă incaşe şi mayase. Aceste înşelătorii au dus la o inutilă polarizare a societăţii şi au cauzat o suferinţă nespusă acelor oameni care se întâmplă să se îndrăgostească de persoane de acelaşi sex ca ei.
 Necenzurată, istoria dezvăluie o cu totul altă realitate: dragostea masculină este o constantă universală. Doar atitudinea societăţilor vizavi de acest sentiment peren a variat. În mai toate ţările şi perioadele, oamenii au supus dragostea masculină unor norme, ţesând în jurul ei ample falduri de tradiţii şi ritualuri. La răstimpuri, unele culturi au încercat - în van - chiar să o suprime complet.
Dragostea masculină era, de regulă, parte integrantă a texturii sociale şi religioase. De la oraşele-stat ale Greciei antice şi metropolele romane, cu ale lor împăraţi (Trăian şi Hadrian, printre alţii), la şamanii din Siberia şi vracii cu două spirite ai indienilor americani, ori la membrii triburilor africane sau împăraţii şi cărturarii chinezi, societăţile umane au înţeles şi au acceptat faptul că un bărbat poate fi sensibil la frumuseţea masculină. Aceste societăţi ştiau că, fie căsătoriţi, fie nu, bărbaţii se îndrăgosteau de alţi bărbaţi sau tineri, visau la ei, scriau despre ei, se luau la bătaie pentru ei, se culcau cu ei. Şi, de regulă, se înţelegea că în jocul amorului nu aveau ce căuta băieţaşii, tot atât cât se înţelegea că nu aveau ce căuta nici fetiţele.
În Grecia antică dragostea masculină era, în multe feluri, analogă căsătoriilor, amandurora fiindu-le acordata aceeaşi importanţă în viaţa individuală şi aceeaşi veneraţie în mitologia greacă. Această dragoste  era una din temeliile unei tradiţii culturale care a dus, acum aproape 2500 de ani, la prima afirmare a omului modern din vest şi la trezirea democraţiei, teatrului, filozofiei, matematicii, istoriei, şi aşa mai departe. Se credea că dragostea masculină era aceea care stimula cele mai bune calităţi ale unui tânăr, anume vigoarea şi curajul. Exemplele militare abundă: soldaţii luptau de multe ori cot la cot cu iubiţii lor, precum în celebrul batalion theban; mai târziu conduşi de Alexandru cel Mare şi iubitul sau, Hephaestion, grecii au cucerit lumea întreagă. Grecia nu era, desigur, o utopie: prostituţia şi violurile, cărora sclavii le cădeau adesea victime, erau frecvente.
În Japonia, discipolul samurai era dat în grija unui războinic mai în vârstă, pentru a fi instruit în arta dragostei şi a războiului, iar fiecare shogun avea -- în afară de concubine -- mulţi iubiţi numiţi, dragostele lor "nanshoku" fiind notate de scriitori şi de pictori de artă erotică shunga, care imortalizau "shudo", Calea Tinereţii. Tot de la aceştia au rămas mărturii despre viaţa grea a tinerilor "tobiko", sau "băieţii zburători", tineri actori kabuki nomazi, care trebuiau să muncească pe scenă ziua şi să îşi delecteze clienţii în pat, noaptea.
În ţările musulmane, vestiţi poeţi iranieni şi arabi precum Hafez i-Shirazi şi Abu Nuwas slăveau şi blestemau farmecele băieţilor (pe care câteodată îi îndulceau cu vin pentru a-i seduce). Sfinţi Sufi din India până în Turcia căutau chipul lui Allah contemplând  frumuseţea tinerilor imberbi. Povestitori relatau poveşti de dragoste gay în O Mie şi Una de Nopţi. Pictori precum Riza i-Abbasi amuzau regii şi aristocraţii cu miniaturi persane şi caligrafii superb executate. În vreme ce, pe de o parte, mullahii şi cenzorii înfierau dragostea masculină, bărbaţi din toate categoriile, de la califi la hamali, se desfăţau cu ea şi visau că, odată ajunşi în paradis, să fie înconjuraţi de "băieţi veşnic tineri, şi frumoşi ca perlele," precum promite Coranul.
În America de Nord şi Siberia, tradiţii şamane datând din vremuri neolitice recunoşteau puterile spirituale deosebite ale acelor bărbaţi şi femei care erau atraşi de persoane de acelaşi sex, cum încă se întâmplă în tradiţia "două spirite" a indienilor americani, care a supravieţuit până astăzi.
În vestul pre-modern, dragostea masculină a supraviețuit mai mult pe ascuns, vizibilă doar când iubiții aveau ghinionul sa fie prinși, ori în sugestiile artiștilor îndeajuns de curajoși pentru a sfida uzanțele. Mulți scriitori, muzicieni, pictori și poeți au înfățișat această dragoste, însă totdeauna codat: Michelangelo, care a împodobit Capela Sixtină cu nuduri galvanizante masculine; Shakespeare, care și-a cântat iubitul în sonetele sale; Blake, care protesta împotriva preoților ce-i "îngrădeau cu spini plăcerile și dorințele"; și Whitman, care cânta trupul electric. Înșiruirea de iluștri, artiști, politicieni, clerici, cavaleri și vagabonzi care au simțit îmboldul dragostei masculine -- în sine, ori pe lângă dragostea pentru femei -- poate continua la nesfârșit.
Marea minciună potrivit căreia dragostea masculină este "împotriva firii" se topește în  vânt, odată confruntată cu biologia și istoria, supraviețuind doar datorită cenzurii. Noi, realizatorii Proiectului Androphile, bazându-ne pe munca cercetătorilor în domeniul de studii gay, ne străduim să înlăturam această cenzură făcând public rolul dragostei gay în cultura și spiritualitatea umană, prezentând succesele, eșecurile și controversele cărora le-a dat naștere de-a lungul mileniilor. Sperăm că fragmentele de proză și poezie, religie și mitologie, artă, filozofie și istorie colectate aici din mai multe culturi ale lumii să ducă la o mai profundă înțelegere a locului pe care dragostea masculină îl deține în natura umană. Cele înfățișate aici ar putea influența în special dezbaterile despre căsătoriile gay, o tradiție atestată prin documente din lumea întreagă, pe parcursul a câtorva mii de ani, dar nicăieri mai bogat și recent ca în America de Nord, unde era practicată și respectată de multe din Primele Națiuni indigene.
Documentele adunate aici reprezintă amprentele Muzei Gay care a inspirat bărbați și femei de pe toate continentele, de la începutul timpurilor. Ele stau mărturie faptului că dragostea masculină este insuprimabilă. Unde era interzisă, a supraviețuit lapidărilor, arderilor pe rug, lobotomizărilor, homofobiei din școli, galerelor și închisorilor. Iar acolo unde era acceptată a înflorit, ducând la cele mai mari realizări ale minții omenești.
* Acest aspect nerostit al bisericii românești a fost imortalizat (și ironizat) de Ion Crengă în povestirea sa (nu din copilarie), "Povestea Poveștilor," mai bine cunoscută prin denumirea sa poporană ca "Povestea Pulei." |
